A murit ieri noapte Inalt Prea -prea… mitropolitul… Nu prea conteaza cine. Amu’ toti gibonii sar de cur in sus ca a murit un colaborator al securitatii. Ca nu merita respectul nimanui. Etc, etc. O stiti pe aia : anticomunisti pe care revolutia din ’89 i-a prins in scutece sau pe sub birouri/paturi! Ei, judeca pe altii! Pe de alta parte, unii, de o evidenta buna-credinta sunt doar neavizati!
Pana nu demult, gandeam la fel. Apoi, intre altele am avut o cauza privind eventualele despagubiri catre urmasii unor etnici germani, deportati. Si a inceput munca de documentare si corespondenta cu institutiile statului… Aveam sa imi schimb perceptia.
Povestea germana
Sa zicem ca il chema Peter (numele e fictiv) si era neamt. Mai precis : etnic german din Banat! In timpul cand Peter parasea adolescenta si devenea din punct de vedere biologic, barbat, nu era o idee prea buna sa te nasti german. Pentru ca, in 1942, germanii inca increzatori in sansa lor, incercau sa cucereasca lumea, pas cu pas. Si daca erai german atunci, mosteneai, fie ca iti era pe plac sau nu, si anumite obligatii. Una dintre ele era atasamentul fata de domnul Hitler si desigur impartasirea profunda a convingerilor naziste. Treaba statea cam in felul urmator : cand germanii erau pe val si isi construiau imperiul, daca te nasteai german erai prezumat ca te nasteai si… nazist, deci soldat. Prezumtia desigur ca putea fi rasturnata la nivel individual, dar asta implica consecinte teribile! Pentru tine, pentru familie, pentru prieteni. Deci , daca te nasteai german, indiferent in ce loc unde bratele lungi germane puteau ajunge, dobandeai automat si calitatea de soldat german. Asa ca Peter, imediat dupa ce a suflat in tort (sau la cateva zile, distanta in timp –chiar nu conteaza) s-a trezit felicitat la domiciliu de catre primar, seful sau batran de la organizatia de tineret german si de catre un ofiter german (Wermacht sau SS –nu conteaza). Felicitat pentru implinirea frumoasei varste, felicitat pentru originea ariana sanatoasa si felicitat pentru ca guvernul Maresalului Antonescu semnase cu Cancelarul celui de-al treilea Reich nus’ ce drac’ de acord in baza caruia tinerii etnici germani nascuti pe pamant romanesc (cat mai ramasese romanesc) puteau beneficia de privilegiul de a deveni soldati germani in SS. Desigur ca va veti intreba ce legatura avea Peter cu ce semna Antonescu. Pai, cam avea! Si in baza acelei legaturi, Peter a fost felicitat pentru ca exprimandu-si atasamentul pentru crucea imbarligata, tocmai se inrolase intr-un regiment de tancuri! Hartia s-a semnat mai tarziu, la un pahar de snaps, cu lacrimi in ochi. Si nu de… recunostinta sau de mandrie germana. In fond, tot ce isi dorea Peter, era sa duca mai departe pravalioara tatalui sau, sa se insoare cu fata pe care o iubea, sa faca copii, pe scurt, din astea. Desigur ca va veti intreba unde intrau Hitler si SS-ul lui in optiunile lui Peter. Pai… nu prea intrau.
Dar cum istoria nu-ti bate la usa cand vine sa dea cu tine de pereti ci te ia pe sus pur si simplu, Peter a ajuns la scoala de tanchisti. Cum ca un bun german, si Peter era muncitor si disciplinat, a si absolvit-o! Si iata-l pe Peter in tancul lui, luptand undeva prin Germania cu rusii prin 45. La prima confruntare, tancul a fost incendiat. Cu arsuri si ranit, Peter s-a trezit intr-un spital si de acolo, trimis acasa pentru ca pe de o parte nu mai putea fi de folos armatei, pe de alta parte razboiul se cam sfarsise prost pentru nemti. Arsurile de care era tratat, il salvasera de o excursie in fundul Rusiei! S-ar zice ca dupa ce isi facuse mendrele cu el, istoria il va lasa in pace. Dar nu a fost asa.
În noaptea de 18 iunie 1951 a fost pusă în mişcare cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945 (pe aia Peter o ratase fiind in convalescenta in prizonierat). În jur de 45.000 de persoane au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Bărăgan. Au fost duşi români, germani, sârbi, bulgari, refugiaţi din Basarabia şi Nordul Bucovinei, aromâni. Da, Peter, acum insurat tot cu o etnica germana, se „califica” din nou pentru un nou sut in cur primit de la istorie : era etnic german, era si mic afacerist deci dusman al noii oranduiri de stat si mai mult, luptase si ca „voluntar” in SS! Asa ca iata cum 5 persoane din Familia lui Peter, inclusiv sotia insarcinata si mama sa care nu se putea deplasa dupa ce in 1949 revenise din deportarea in Uniunea Sovietica, iau drumul pribegiei lasand in urma casa, gospodarie, pravalioara pentru a se ocupa cu agricultura in Baragan! Si au urmat 5 ani grei in care viata l-a pus la grea incercare pe Peter : sotia sa a pierdut sarcina, cumnatul (mai vocal in a critica noua stare de lucruri) dispare subit in drum spre locul de munca pentru totdeauna dupa ce 3 ani de zile nu intarziase cu un singur minut, batrana se imbolnaveste grav si ramane acolo, etc. In 1956 se reintoarce in sat cu familia numai pentru a-si gasi casa in ruina si gospodaria „lichidata”. Timp de 3 ani, acolo, infiintase un post de militie! Si cand sefu’ de post plecase, probabil nu plecase cum venise, cu mainile in buzunar. Dar cum Peter era german, s-a pus pe munca si incet-incet si-a ridicat iar gospodaria. Cum nu se punea problema sa mai detina o afacere in Romania republicana si comunista, a intrat in campul muncii la uzina din comuna. Lacatus de nu stiu de care.
Recent, in zilele noastre, in arhiva CNSAS, doi oameni studiaza dosarele lui Peter. Au in fata un dosar informativ al lui Peter impreuna cu sotia (cel voluminos) si doua dosare de colaborator. Da, Peter „colaborase” cu odioasa! Prima data, i s-a solicitat, chiar dupa disparitia suspecta a cumnatului, sa semneze un angajament si sa spioneze pe un alt etnic german deportat si el. Dosarul incepea cu un referat-propunere de „cooptare” prin care se fundamenta ca Peter, apropiat al „obiectivului”, poate fi util. Urma un p-v in care un capitan de securitate stabilea maniera de „abordare”. Cum Peter trebuia sa vina sa-si vizeze „buletinul” la Militie, urma sa fie “invitat” de catre 2 tovarasi la o discutie intr-o casa conspirativa in Calarasi unde, intre altele, urma sa i se arate dosarul de SS-ist, recte cererea lui in original de a face parte din trupele SS. Intre timp, buletinul urma sa ii fie vizat de catre un alt tov. Un an mai tarziu, dosarul se inchidea sec printr-un p-v scris de mana pentru ca informatorul nu daduse nici o notita despre obiectiv in ciuda angajamentului asumat. Avea sa fie doar prima „colaborare”.
Cea de a doua, urma sa se intimple prin 1982 in statiunea pe care o frecventa cu motocicleta, Peter, in weekend (din 1956 primise permisiunea sa se intoarca acasa). Acolo modalitatea de abordare consta intr-o intilnire „intimplatoare” dis-de-dimineata a motociclistului amator cu organu’ in civil, apoi urma casa conspirativa, dosarul de SS-ist, etc. Obiectivul il constituiau unii cetateni ai RFG, rude ale lui Peter sau ale sotiei care ii vizitau pe acestia in Romania, le scriau si le trimiteau pachete prin diversi turisti germani. Si aici Peter a semnat angajamentul, si aici dosarul era inchis prin 1989 de catre un maior care spunea, de data asta intr-un p-v batut la masina (deh… a evoluat si organu’) ca „informatorul” nu le spunea nimic util ci doar generalitati pe care de altfel le stiau si din alte surse, ca datorita reticentei fata de respectabila institutie a Securitatii statului datorata experientei din Baragan, nu se putea conta pe aportul acestuia! De fapt, in conditiile in care deja existau atatia informatori din convingere, aportul unui informator constrans si ostil devenea inutil.
Dar cel mai impresionant era dosarul lui Peter ca si obiectiv. Timp de 30 de ani, era fotocopiata si tradusa (Peter scria si vorbea in germana, olandeza si sarba) fiecare srisoare trimisa de catre si catre Peter. In treacat fie spus, scrisorile erau plictisitoare continand informatii extrem de relevante gen : unchiul Todt si-a schimbat proteza si ti-am trimis un pachet care contine asta si asta. In special carti si reviste tehnice sau de calatorie, uneori haine si jucarii pentru copii. De asemenea, fiecare din prietenii ce frecventau resedinta familiei lui Peter dadeau declaratii. La fel si colegii din sectia de lacatuserie unde lucra. Asta pe langa “infiltratii” de serviciu mereu sub pseudonim. Toti il descriau ca pe o persoana vesela, deschisa, fara preocupari politice, bun muncitor, saritor si, in mod regretabil pentru unii, totusi german. Existau chiar si poze de la diverse intalniri dintre etnicii germani cu numere in dreptul celor fotografiati si legenda pe verso. Prin August 1989, un alt ofiter de securitate propunea si inchiderea acestui dosar, intrucat, desi obiectivul mai exprima aprecieri pozitive la adresa RFG si a disciplinei germane, primeste pachete si corespondeaza cu straini, nu vadeste o atitudine dusmanoasa si nu prezinta pericol pentru oranduirea socialista de stat, etc.
In mod ironic, dupa 3 luni si un pic de normalitate (fara securitate), Peter murea din cauze naturale apucand sa vada cu lacrimi in ochi (pe sarbi) caderea zidului Berlinului, dar fara sa mai vada si caderea comunismului in tara pe care nu a dorit sa o paraseasca desi posibilitatile nu i-au lipsit. Sotia i se prapadise cu cateva luni inainte.
Ideea : Si daca nu vrei sa semnezi, tot vei semna daca vor ei asta!
Concluziile le trageti singuri! Uneori, nu exista optiunea de a colabora cu organu’, mai ales daca, deja, te cam aveau in mana sau, cel putin, erai luat in vizor!
(Mai multe despre securisme si securistoizi, aici : https://cristivremescu.wordpress.com/2013/06/26/zorii-totalitarismului-global/ )
EuroScepticus 